Dura lex, sed lex (Legea e dură, dar asta e legea). Asta este dacă vor să abuzeze prin OUG. Normal că cei de la CCR au avut grijă și de banii lor (beneficiari ai pensiilor de serviciu – n.r.), dar, pe de altă parte, au avut Constituția de partea lor, pentru că așa este: prin OUG nu trebuie să afectezi drepturi. Dacă mă întrebați pe mine, statul ar trebui să ceară bani de la premier și miniștri, că ei sunt de vină”, a concluzionat avocatul.
Toți pensionarii din România trebuie să știe, se dau banii înapoi: ”au fost puține litigii, dar acum vor fi multe”
Statul român a reținut în mod ilegal impozitul pe sănătate unui număr foarte mare de pensionari din România. Acum, constituțional, are obligația să returneze acei bani. În practică, nu există nicio promisiune în acest sens, deși sunt șanse mari ca evitarea subiectului să se reflecte într-o serie numeroasă de procese.
În decembrie 2022, Curtea Constituțională a României a stabilit că este ilegal ca autoritățile române să stabilească plata CASS de către românii cu pensii de peste 4000 de lei printr-un OUG. Acest lucru se poate realiza, dar printr-o lege. Pentru că miniștrii au procedat greșit, acum se află în situația de a returna banii reținuți ilegal și, în condiții ideale, ar trebui să nu mai aștepte foarte mult timp până să facă asta, altfel se vor umple tribunalele. Nu de alta, dar sunt vreo 400.000 de românii care au pierdut bani din cauza greșelii autorităților, iar unii dintre ei au apelat deja la o instanță pentru a-și recupera banii.
Ce se întâmplă cu banii pensionarilor români
Mai mulți români au cerut în instanță returnarea banilor reținut ilegal pentru CASS, dar numărul lor va crește și mai mult în următoarea perioadă, după cum a atras atenția avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru Gândul. „Au fost puține litigii, dar acum vor fi multe, inclusiv toți specialii, vor fi procese colective”, avertizează Adrian Toni Neacșu.
„Corect juridic este ca statul să restituie banii prin lege, să nu aștepte litigii. Că nu este moral, asta e parte a doua. Curtea Constituțională nu a spus că nu poți lua CASS, ci că nu poți prin OUG, ceea ce este al naibii de corect.